România - Social
RSS România - Social

Peste un sfert din bucureșteni consideră că au o problemă de sănătate, potrivit unui studiu al SNSPA

Peste un sfert din bucureșteni consideră că au o problemă de sănătate, se arată într-un studiu realizat de Școala Națională de Studii Politice și Admnistrative. Datele semnalează că jumătate dintre locuitorii capitalei au avut probleme cu depresia sau cu obezitatea, însă principalele afecțiuni cronice de care suferă bucureștenii sunt hipertensiunea arterială, diabetul și bolile de inimă. Studiul citat include, de asemenea, și indici asupra percepției corupției în sistemul medical.

Realizatorii studiului au calculat, în urma răspunsurilor primite de la bucureșteni că, în sistemul de sănătate au intrat peste 25 de milioane de euro sub formă de șpagă. Conferențiar universitar Cătalin Augustin Stoica.

Cătalin Augustin Stoica: Peste 70% dintre ei consideră că nu reprezintă un act de corupție a da bani unui medic de care ai fost mlțumit. 80% consideră că este un act de corupție ca un medic să-ți pretindă bani înainte de a-ți acorda sau să-ți condiționeze actul medical. S-ar putea ca cifra asta de 25 de milioane de euro să fie o subestimare întrucât unii dintre cei care au dat bani nu au vrut să ne spună câți au dat, iar noi nu am avut cum să-i intervievăm pe cei din alte localități care anul trecut au fost internați în București.

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat că studiul reflectă realitatea din sistemul de sănătate. În privința plăților informale, Oprescu susține că trebuie făcută diferența între medicii care condiționează actul medical și cei care își fac datoria.

Sorin Oprescu: Este o imagine de moment. Îi sancționăm și i-am sancționat întotdeauna pe aceia care au condiționat, pentru că aceia nu mai sunt doctori, domnule, se descalifică singuri. Dar a intra toată lumea în aceeași oală este o prostie.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 906 persoane, având o marjă de eroare de +/- 3%.



Radio România Actualități - 25.06.2013 20:27