România - Social
RSS România - Social

Preoții care slujesc în bisericile de la țară îi vor învăța pe fermieri cum să acceseze fonduri europene

Peste 7.000 de preoți care slujesc în bisericile de la țară îi vor învăța pe fermieri cum să acceseze fonduri europene. Recent, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat printr-un protocol de colaborare încheiat cu Ministerul Agriculturii să sprijine țăranii în acest sens. Guvernul speră că astfel oamenii vor înțelege mai bine cum pot obține fonduri comunitare și cum să le utilizeze corect. Preoții vor sta de vorbă cu sătenii pentru a le explica cât de importantă este agricultura și cât de necesare sunt fermele pentru dezvoltarea comunităților.

Ca să înțeleagă mai bine mecanismul, preoții sunt sfătuiți inițial de consilierii agricoli. Pe lângă rugăciunile pentru roade sau pentru venirea ploii, fețele bisericești le vorbesc oamenilor și despre ferme familiale sau instalarea tinerilor agricultori la sate.

Ioan Gligor, viceprimarul comunei Oșorhei: Implicarea preoților e foarte binevenită pentru oameni, o vedem noi, cum ne implicăm și noi în administrația publică, preoții având o credibilitate foarte mare în rândul oamenilor; e foarte bine să informeze despre toate proiectele ce se desfășoară în mediul rural pentru agricultură ca să poată beneficia oamenii de banii respectivi.

Preoții nu vor fi plătiți pentru consilierea fermierilor. Protocolul semnat este valabil un an de zile, cu posibilitatea de prelungire.



Radio România Actualități - 3.06.2013 11:00