România - Social
RSS România - Social

Senatul a aprobat ordonanța de urgență pentru disponibilizați

Senatul a aprobat ordonanța de urgență privind compensațiile pentru disponibilizați, al căror număr va depăși în următorii șase ani, zece mii, potrivit estimărilor guvernului. Actul normativ urmează să meargă la Camera Deputaților, care este decizională.

Persoanele concediate vor beneficia după încetarea plății indemnizației de șomaj de un venit lunar de completare, pe o perioadă stabilită după vechimea în muncă - de la 12 luni pentru cei cu vechime între trei și zece ani, până la 24 de luni pentru cei cu vechime de peste 25 de ani de muncă.

Potrivit proiectului, vor putea beneficia de prevederile acestuia numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durate nedeterminate cu operatorii economici cu cel puțin 36 de luni înainte de data concedierii. Persoanele concediate vor beneficia de indemnizația de șomaj, venit lunar de completare și plăți compensatorii. După încetarea plății indemnizației de șomaj, persoanele concediate vor beneficia de un venit lunar de completare egal cu diferența dintre câștigul salarial individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câștigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.

Proiectul, care se aplică până la data de 31 decembrie 2018 pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective, are caracter de lege ordinară.



Radio România Actualități - 22.05.2013 18:28