România - Social
RSS România - Social

Pensionarii își vor primi pensiile, din această după-amiază, conform programării centrale

Pensionarii își vor primi pensiile din această după amiază conform programării centrale, susțin autoritățile. Ministrul comunicațiilor, Dan Nica, a cerut de altfel tuturor angajaților poștali să încheie plata pensiilor în cel mai scurt timp, pentru a nu fi nimeni afectat.

Dan Nica: Am convenit că, pe lângă faptul că astăzi toți factorii poștali din România se duc să distribuie pensiile așa cum erau programate, tot ceea ce înseamnă program de restructurare și care este decis de către conducerea companiei va fi pus în aplicare împreună cu sindicatul. De asemenea, au existat solicitări din partea reprezentanților salariaților, pe care le-am luat în considerare, și anume că, în locul unor reduceri de acestea de program, se preferă o disponibilizare a unui număr de persoane, a acelor persoane care, de fapt, nu au acoperire în activitate, pentru salariile pe care aceștia le încasează.

În paralel, negocierile dintre reprezentanții Administrației și liderii sindicatelor din cadrul Poștei Române continuă, pentru soluționarea definitivă a conflictului. În caz contrar, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Poșta Română, Matei Brătianu, anunță că îi va sprijini pe salariați să declanșeze în mod organizat un protest.

Matei Brătianu: Noi ne-am sfătuit, evident, cu toți colegii din țară, cu liderii de sindicat, și am spus: 'Arătați solidaritate și respect pentru pensionarii care așteaptă bruma aia de bani pe care le-o aduce poștașul de la o lună la alta, iar după aceea, dacă nu se rezolvă ceea ce am convenit aici și decizia voastră este să reluați această acțiune de protest, evident că locul nostru este unul singur - printre oameni!'



Radio România Actualități - 14.05.2013 16:55