132 de ani de la naşterea scriitorului Tudor Arghezi

TUDOR ARGHEZI

Născut la 21 mai 1880, Tudor Arghezi - pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu - a fost un scriitor cunoscut pentru aproape toate genurile literare: poezie, teatru, romane, nuvele, pamflete, literatură pentru copii. A debutat în 1896 cu pseudonimul ”Ion Theo”, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă condusă de Alexandru Macedonski.

La 19 ani a intrat la mânăstirea Cernica unde a stat timp de patru ani, dar avea să mărturisească mai târziu că nu a fost niciodată foarte atras de viaţa de călugar şi că a recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, pentru că unul dintre unchii săi era un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 1904 a scos o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere. Un an mai târziu a început un şir de călătorii în străinătate. După ce a stat puţin timp la Paris, a asistat la cursurile Universităţii din Fribourg, apoi la cele ale Universităţii din Geneva. În tot acest timp, a scris poezii. După o şedere de un an în Italia, s-a reîntors în ţară în 1910 şi a publicat articole în numeroase gazete şi reviste: Viaţa Românească, Teatru, Rampa, în revistele lui N.D. Cocea, Facla şi în Viaţa Socială sau în revista Cronica, în colaborare cu scriitorul Gala Galaction.

După izbucnirea primului război mondial, Tudor Arghezi a scris împotriva taberei politice care dorea intrarea României alături de Antanta. A fost un susţinător al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat şi a detestat alianţa cu Rusia ţaristă. Din această cauză, în 1918 a fost închis pentru un an, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori, la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de colaborare cu autorităţile germane de ocupaţie. În 1927 a apărut prima sa carte de poezii Cuvinte potrivite, iar un an mai târziu ziarul Bilete de papagal. Apoi a publicat câteva romane, nenumărate articole şi poezii printre care şi placheta de versuri Flori de mucigai, care avea legătură cu anii săi de detenţie.

Mulţi ani mai târziu, în 1943, sub titlul Bilete de papagal din ziarul Informaţia zilei, i-au apărut pamfletele usturătoare pentru care a fost cercetat de poliţie, iar la 30 septembrie a văzut lumina tiparului pamfletul Baroane, în care îl ataca pe ambasadorul german de la Bucureşti. Ziarul a fost imediat confiscat, iar scriitorul a fost închis în lagărul de la Târgu Jiu, de unde a fost eliberat un an mai târziu.

După instalarea comunismului, în 1948, a apărut în trei numere consecutive ale ziarului Scânteia articolul lui Sorin Toma, intitulat Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, menit să-l scoată pe Tudor Arghezi din istoria literaturii române. Imediat după apariţia acestui articol şi după şedinţa de „înfierare” de la Societatea Scriitorilor, publicaţiile lui Arghezi au fost interzise, numele său şters de pretutindeni, iar el s-a retras din viaţa publică în căsuţa lui de la Mărţişor unde ar fi supravieţuit, după cum afirma, din vânzarea cireşelor.

Mulţi ani mai târziu, 1952-1967 poetul a fost ”reabilitat” la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a fost apoi distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca un poet naţional, atunci când a împlinit 80 şi 85 de ani.

A murit la 14 iulie 1967 şi a fost înmormântat, alături de soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor. În Arhiva de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune există mărturii despre maşinaţiunile care au precedat politica de izolare a scriitorului Tudor Arghezi, aşa cum se cunoşteau ele în epocă:

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU, membru al Tineretului Liberal

Arghezi (…) s-a vândut nemţilor, în ocupaţia din ‘916-‘918 şi a fost condamnat, dar amnistiat de către Ionel Brătianu.

A fost la [închisoarea] Văcăreşti, unde a scris volumul de poezii Flori de mucigai. A fost chemat în 1943 de Mihai Antonescu, care l-a întrebat cât l-ar costa dacă ar scrie un articol împotriva lui Killinger, cât l-ar costa articolul şi detenţiunea la Târgu Jiu, detenţiunea obligatorie în urma acestui articol. Şi s-a fixat o sumă, un milion sau două milioane de lei, după care a scris acel articol care se numeşte Baroane, în urma căruia guvernul, la cererea lui Killinger, a fost obligat să-l trimită la Tîrgu Jiu. Dar banii erau luaţi!.. Îmi amintesc că eu, fiind şef de cabinet al lui Victor Papacostea, venea de multe ori Arghezi - care scosese din nou Bilete de papagal - să obţină nişte subvenţii de la Ministerul Instrucţiei Publice şi între altele ne-a adus un articol [scris de el] după celebrul discurs al generalului Rădescu, [ţinut] în sala “Scala”; discursul fusese programat iniţial în sala “Aro”, dar comuniştii, care aflaseră de acest lucru, ocupaseră sala şi nu se mai putea intra şi-atuncea, în mod normal, s-a dus la “Scala” unde nu se luase nici o măsură şi acolo a vorbit, a “demascat” pe celebrii călăi ai României, Ana Pauker şi Vasile Luca. A venit Arghezi a doua zi şi în Bilete de papagal scria: “Bravo, generale!” - el stătuse cu generalul Rădescu la Târgu Jiu...

După care, a urmat celebrul articol al lui Sorin Toma în Scînteia, Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei şi Arghezi a fost eliminat pentru 10 ani din viaţa literară românească, fără să fie arestat. Acum, Sorin Toma o făcuse nu numai din interese politice, dar şi din interese personale: el era băiatul lui A. Toma care era un versificator mediocru şi a tradus, mi se pare, Tartuffe, e singura lui operă... Şi Sorin Toma vroia să facă din tatăl lui cel mai mare poet al României! Funcţie pe care o deţinea, de bine, de rău, Arghezi. Şi-atuncea trebuia eliminat Arghezi...

Şi ostracismul lui Arghezi a durat cât timp a fost Sorin Toma - împreună cu Silviu Brucan - redactor la Scînteia. După ce Sorin Toma a plecat în Israel şi a murit şi A.Toma, Chişinevski, care era un om inteligent, s-a gândit că au nevoie de un poet laureat. Şi l-au adus pe Arghezi care a fost încântat şi a devenit “poetul numărul unu” al României... şi şi-a îngăduit să facă nişte poezii destul de ambigui, în care-şi bătea joc de comunişti.

Ştiu că odată, la o recepţie, erau pe masă tot felul de bunătăţi (...) şi sticle de vin, dar care nu erau destupate, aveau dop. Şi-atuncea Arghezi, tare, zice: “Dar aicea, cine toarnă...?!” [ C 370/ Arhiva de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune, interviu realizat de Mariana Conovici, 19.03.1996]

PAN VIZIRESCU, scriitor

Atuncea a fost chestia cu Arghezi, cu Baroane... Articolul acesta însă a fost... a fost cerut! Şi maestrul Arghezi care era un pamfletar de mâna întâi, l-a scris şi a avut parte de un regim foarte bun la Târgu Jiu... fiindcă trebuia aşa, de formă, [să stea] la lagărul din Târgu Jiu... (...). Închipuiţi-vă dumneavoastră că sub ocupaţia rusească ar fi scris cineva un articol împotriva lui Vinogradov, sau cum se numea ambasadorul sovietelor, şi nu-i tăia capul! Închipuiţi-vă că era posibil lucrul ăsta! Era posibil?!... Nu, nu era posibil!...

[R525. Arhiva de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune, interviu realizat de Silvia Iliescu, 3.10.1996]

Share