Istorie Orală
RSS Istorie Orală

125 de ani de la nașterea lui Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în România

You need Flash player 8 or newer to view this content
>> AUDIO -
125 de ani de la nașterea lui Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în România


ALEXANDRU BORZA - 125 ANI DE LA NAȘTERE (21 MAI 1887 - 21 MAI 2012)

"Asta m-a atras pe mine, necunoscutul acela profund și de neînțeles care așteaptă descoperitori și descoperiri senzaționale".

Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în România, s-a născut la Alba Iulia, la 21 mai 1887. Părinții săi erau originari din satul Berchiș (jud. Cluj), sat căruia - în cinstea familiei Borza - i s-a dat numele de Borzești. Ulterior, părinții s-au mutat definitiv la Turda.

După absolvirea Seminarului Teologic Greco-Catolic din Blaj a urmat cursurile Facultații de Științe din Budapesta, obținând licența în 1911 și doctoratul în științele naturii în 1913. După întoarcerea în Transivania a fost profesor de științele naturale la Liceul românesc (Liceul de Băieți) din Blaj, iar după aceea profesor de botanică la Universitatea din Cluj (1919-1947). La Cluj a desfășurat, timp de aproape trei decenii, o activitate prodigioasă, întemeind publicații științifice, ctitorind în 1923 și conducînd Institutul Botanic, Grădina Botanică și Muzeul Botanic. A inițiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României.

Alexandru Borza a organizat primul Congres al Naturaliștilor din România (1931) și a fost președinte al Comisiei Monumentelor Naturii (1938). Tot la inițiativa sa a fost înființat Parcul Național Retezat, primul parc național românesc. Un Dicționar etnobotanic publicat de el cuprindea nu mai puțin de 11 000 de nume românești de plante. A avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România, fiind autorul unui mare inventar floristic, întocmit în perioada 1947-1949. A fost membru al unui mare număr de societăți științifice române și străine.

În Arhiva de Istorie Orală a Societății Române de Radiodifuziune se păstrează o înregistrare-document cu amintirile profesorului Alexandru Borza, realizată în 1971 de Radio Cluj:

Alexandru Borza:

“Universitatea a însemnat pentru mine suprema atracție a vieții, atracție intelectuală. De când am terminat liceul mă simțeam integrat în această nouă școală unde am avut prilejul, timp de 8 ani, să mă specializez în științele naturale și încă pe deasupra o specializare în teologie. Aceasta pentru ca să pot ajunge profesor la Blaj, unde toți profesorii erau absolvenți de facultate. Așa am ajuns să fiu trimis de Mitropolie la Seminarul Central din Budapesta, unde erau 16 români printre vreo 90 de seminariști de studenți în Teologie, la Universitate. Aceasta a fost pentru mine o nedorită aventură, o nedorită petrecere de timp care s-a transformat în schimb într-un norocos prilej de a mă specializa în limbi străine, am învățat latinește să vorbesc curent, englezește de la colegi americani care erau acolo, după aceea să mă perfecționez în franceza și germana pe care de copil mic o știam.

Și așa au fost mai mulți colegi de-ai mei, spre pildă Agârbiceanu care terminase și el Seminarul Central din Budapesta și în locul căruia intrasem eu. Apoi erau Rusu – episcopul de mai târziu Bălan – și alții. Și toți aceștia, pe lângă specialitatea respectivă, am avut prilej să ne întărim în sentimentele noastre românești, să luăm parte la acțiunea tineretului românesc din Budapesta, Societatea “Petru Maior” care era deosebită bineînțeles de Societatea noastră, dar cu care lucram mână în mână, noi, cei 16 români care ne adunam zilnic sub copacul numit “București”. Așa ne spuneau în deriziune străinii cu care lucram împreună și asta era mândria noastră supremă...

Apoi a urmat specializarea la Facultatea de Științe Naturale, specialitate dorită din copilărie. [Dupa absolvire,] fiind numit profesor la Blaj, am primit o bursă de la București, înainte de Unire; o bursă pentru Germania, ca să mă specializez cât mai mult, în principala mea preocupare, științele naturii. Și-așa am ajuns un an să petrec la Wroclaw, - Breslau-ul de-atuncea aparținând Germaniei – și la Berlin, făcând pe elevul celor mai de seamă profesori de botanică.

După ce am luat aici contact temeinic cu universitatea și unde am avut chiar prilej să iau contact cu flora chinezească, întrucât sosind atunci un mare transport din China la Berlin, profesorul mi-a spus: “Aicea este material cu care te rog să te ocupi în anul dumitale de specializare”. Și de fapt am avut noroc să găsesc 17 specii noi printre acelea trimise din China de un profesor german de la o universitate de acolo.

(…)

[La 1 Decembrie 1918] am fost delegat la Alba Iulia ca reprezentant al Societăților culturale blăjene și am votat cu largă inimă [unirea cu Țara]. Curând, fiecare și-a luat în primire institutul al cărui director era, sau instituția pe care trebuia să o facă. Eu am avut norocul să primesc un teritoriu imens de grădini. Grădina Botanică pe care am întemeiat-o... un teritoriu mare, variat, cum rar se mai găsește în Europa la grădinile botanice, și așa am putut realiza ceea ce este acuma cunoscut în întreagă țara și în lumea întreagă: Grădina Botanică din Cluj.

Am avut marele noroc că am găsit un grădinar fără de care nu poți face o grădină și care a executat planurile trasate de mine pentru secții, pentru aranjamentele tehnice ale florei din toate părțile țării. Atuncea am putut să creem o zonă a florei române împărțită pe regiuni, ordonate în jurul unui turn alb de apă. Acest turn l-am făcut deoarece conducata orășenească nu avea presiunea suficientă [pentru alimentarea grădinii]. Turnul este înalt de zeci de metri, cu un bazin imens și cu o perspectivă fabuloasă asupra Clujului și asupra teritoriului grădinii. Un turn care și acum este centrul de atracție al tuturor vizitatorilor grădinii și pe care îi admir și astăzi, la vârsta mea de 85 de ani. Teritoriul [grădinii] l-am mărit prin cumpărarea unor grădini învecinate care nu fuseseră la început achiziționate.

Așa încât am devenit și creatorul celei mai însemnate grădini botanice din țară și am dat exemplu celorlalte centre universitare de la noi și din țările vecine cum se creează, cum se alcătuiește o grădină botanică modernă. După ce am făcut o călătorie prin Statele Unite unde am văzut la Brooklin o grădină japoneză făcută de horticultori japonezi, eu, cu muncitorii mei originari din comuna Borzești - Cheile Turzii, am alcatuit la Cluj o grădină japoneză.

Multe din plantele Gradinii Botanice din Cluj au fost transferate în orașe străine, capitale străine. Dar și din această schimbare numai cu bine s-a ales Grădina Botanică, că s-a făcut schimb cu atâtea grădini botanice, încât acum nu răzbesc toți grădinarii și inginerii și directorul grădinii care lucrează acuma cu atâta zel, cu atâta devotament și atâta plăcere, nu răzbesc să împlinească toate aceste schimburi care i se cer (…).

Studiul vieții plantelor m-a atras prin frumusețea, bunătatea și folosul pe care îl aduc, pe lângă minunăția prezenței lor. Când mă plimb în după amiezi în Grădina Botanică, la familia Liliaceae-lor, rămân încremenit și-acuma de frumusețea tulipelor, lalelelor, iriselor și așa mai departe, pe care le văd aicea, în apropierea turnului și a bazinelor de apă. Asta m-a atras pe mine, necunoscutul acela profund și de neînțeles și care așteaptă descoperitori și descoperiri senzaționale.”

[R 323/ Arhiva de Istorie Orala – Radio Romania/Inregistrare realizata de Radio Cluj, 1971]



Agenția RADOR - 21.05.2012 13:47