6 martie 1945 - Impunerea unui guvern condus de dr. Petru Groza

Regimul totalitar comunist a pătruns în România în mod treptat, un rol deosebit având instaurarea guvernului dr. Petru Groza format în majoritate din comunişti. Trimisul Moscovei, Comisarul Poporului, Andrei Vîşinsky, sosit la Bucureşti în mod special pentru acest scop, îl determină pe Regele Mihai să accepte înlocuirea guvernului Rădescu cu guvernul dr. Petru Groza, care va urmări ca principal scop comunizarea României.

Impunerea la 6 martie a guvernului Petru Groza a însemnat instaurarea la putere a regimului comunist.

La 9 martie 1945, în urma unui schimb de telegrame între Groza şi Stalin, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României. Apoi s-a decis realizarea unei reforme agrare; au fost expropriate terenurile mari care au fost împărţite la familii ţărăneşti.

La 11 iunie 1948, guvernul Groza a adoptat legea pentru naţionalizarea industriei. Această măsură a vizat distrugerea proprietăţii private şi a generalizat proprietatea publică în industrie, bănci şi transporturi. A fost creat Comitetul de Stat al Planificării, care asigura dezvoltarea economică pe baze planificate, având la bază centralismul economic. Cu pornire din anul 1951, planul de organizare economică era de cinci ani (planul cincinal). Tot după model sovietic s-au înfiinţat Gospodăriile Agricole Colective şi Gospodăriile Agricole de Stat, care indicau tipurile de cultură şi fixau preţurile bunurilor agricole. Ţăranii aveau voie să îşi păstreze mici loturi de pământ

Procesele politice din anii 1946-1947 au constituit o etapă a prigoanei comuniste în România; au fost înfiinţate Tribunalele poporului.

Susţinător al comuniştilor încă dinainte ca aceştia să ajungă la putere, Groza nu a renunţat niciodată la obiceiurile sale destul de burghezo-moşiereşti, motiv pentru care a primit porecla de "burghezul roşu".

Petru Groza s-a născut la 7 decembrie 1884, la Băcia, Hunedoara. (d. 7 ianuarie 1958, Bucureşti) a fost avocat, prim-ministru în primul guvern comunist al României între 1945 şi 1952. A fost Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, funcţie considerată drept şef al statului, în perioada 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958.

Sub conducerea guvernului Groza, are loc abdicarea Regelui Mihai şi transformarea Regatului în Republica Populară Română. Groza conduce, până la venirea la putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1952.

NICOLAE PENESCU
[Secretar general al Partidului National Ţărănesc; ministru al Afacerilor Interne în guvernul Constantin Sănătescu ( 4.11.1944 - 6.12.1944)]

You need Flash player 8 or newer to view this content

În ultimele zile din februarie 1945, miniştrii comunişti şi socialişti refuzau să mai conlucreze cu [Generalul] Rădescu. Imediat, a sosit în ţară Andrei Vâşinski. El mai fusese la Bucureşti în noiembrie. La o masă care i-a fost oferită atunci de ministrul de Externe, Vâşinski ne-a recomandat cu mare vehemenţă în toastul lui să ne democratizăm. Am ştiut mai târziu ce însemna democraţia de tip sovietic.

În februarie, Vâşinski poruncea. S-a dus la rege, i-a bătut cu pumnul în masă, i-a cerut să schimbe guvernul, să numească pe Groza prim-ministru şi a trântit furios uşa. Rădescu a trebuit să demisioneze. Maniu l-a sfătuit pe rege să nu dea mandat lui Groza pentru a forma guvernul, fiindcă nu va urma indicaţiunile suveranului asupra felului în care acest guvern trebuia să fie compus şi nu va mai restitui mandatul. Se pare că Dinu Brătianu a fost de altă părere.

Regele a dat lui Groza un mandat condiţionat de participarea naţional-ţărăniştilor şi liberalilor. Groza a propus celor două partide miniştri fără portofolii. Maniu şi Brătianu au declinat oferta. Groza a prezentat regelui o listă de guvern cu Gheorghe Tătărăscu pentru liberali şi Anton Alexandrescu ca naţional-ţărănist. În acelaşi timp, a organizat aducerea muncitorilor din întreprinderi în marea Piaţă a Unirii, ca să ameninţe pe rege. În faţa celor două presiuni conjugate, internă şi externă, regele a cedat.

Gheorghe Tătărăscu a fost prim-ministru al ţării în 1940, când a cedat Basarabia. Atunci era în serviciul dictaturii regelui Carol al II-lea. Acum îşi oferea serviciile lui Groza şi comuniştilor care aveau nevoie de firma liberală şi de o prezenţă burgheză, încă o bucată de drum. La 6 martie 1945, guvernul prezidat de Petru Groza depunea un jurământ, pe care îl va călca tot timpul până la 30 decembrie 1947. Era comunistă începea...

Câteva zile după formarea guvernului Groza, Statele Unite şi Marea Britanie făceau cunoscut că nu recunosc acest guvern care nu era reprezentativ fiindcă lipseau din el cele două mari partide democrate: Naţional Ţărănesc şi Liberal. O rază de speranţă se strecura în sufletele noastre. Aşadar, nu eram abandonaţi de puterile occidentale.

Această nerecunoaştere a guvernului Groza n-a avut pe moment consecinţe. Comuniştii o ignorau pur şi simplu. Încetul cu încetul a început comunizarea forţată a ţării şi interziceau orice activitate politică opoziţiei. Ziarele noastre nu au mai putut apare. Tipografia unde era tipărită Dreptatea a fost devastată şi muncitorii bătuţi. Tipografia Independenţa, a liberalilor, a fost luată samavolnic de Tătărăscu.

Legi privind epurarea funcţionarilor şi a profesioniştilor liberi, au scos din activitate elemente foarte bune. Armata a fost supusă unui regim politic, s-a creat Tribunalul Poporului şi s-a promulgat o lege specială ce pedepsea crimele de război. Mulţi generali şi ofiţeri au fost judecaţi şi condamnaţi numai fiindcă luptaseră pe frontul de est. Au fost condamnaţi, de asemenea, foştii miniştrii antonescieni. Totul se făcea sub inspiraţia şi controlul consilierilor sovietici. Ardealul de nord a fost restituit. Şi acesta fusese un mijloc de presiune.

[C 88/ Interviu transmis de Radio Europa Liberă, 1 mai 1970]

REGELE MIHAI I

Vîşinski [ministru adjuct de externe al U.R.S.S. şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România] spunea că nu se mai poate continua aşa, că sunt lucruri neclare, că trupele ruseşti care trec şi merg pe front sunt în pericol, fel de fel de prostii de felul ăsta..... şi că trebuie schimbat [guvernul Rădescu], să avem o democraţie.... Şi eu am spus că poziţia mea este conform Constituţiei, şi eu nu pot să dau ordin şi să pun pe ăsta şi să schimb pe ăsta.

La prima audienţă nu a spus mare lucru. Pe urmă am încercat să pun pe [prinţul Barbu Alexandru] Ştirbei prim ministru. Bineînţeles că n-a mers, şi Vîşinski a venit de vreo două - trei ori şi din ce în ce mai obraznic.

Până la urmă a fost ultimatumul pe care mi l-a dat, că-n 24 de ore să schimb guvernul şi că ei "sugerează" - frumos spus! - pe Groza, fiindcă au încredere în el. Când i-am spus că asta nu se poate face aşa, imediat, s-a supărat şi-a bătut cu pumnul în masă, şi-a spus că vrea să ştie în 24 de ore rezultatul. A trântit uşa şi-a plecat.

Mie mi-a spus un alt rus pe care l-am întâlnit în Anglia: "Vîşinski nu se supără niciodată. El era un teatral şi făcea asta numai ca să facă mizerie în jurul lui". Într-adevăr, în aceste patru - cinci zile, a sosit [mareşal Rodion] Malinovski aicea, a început să scoată tancurile, aşa-zise manevre pe-aici, prin oraş. Aşa că asta nu era numai vorbărie, era într-adevăr, destul de serios

[C 1846/ Interviu realizat de Mariana Conovici, 7.04.2008]

TRAIAN BORCESCU
[Colonel. Intre 1938 - 1941 a lucrat la M.St. Major, Sectia II, Contrainformaţii Militare; Între 1941 - 1944 a fost directorul Direcţiei Contrainformaţii din SSI; între noiembrie 1944 - aprile 1945 a fost detaşat la cabinetul lui Petru Groza]

Dupa ce Vâşinski a bătut [cu pumnul în masă] că în patru ore trebuia sa formeze guvernul, regele Mihai a stat în consiliu cu toţi oamenii politici ai noştri, cu Bratianu, cu Maniu, cu toţi, şi între timp vazând ca nu putea sa faca nimic pentru că aceia au refuzat orice colaborare cu orice formaţie, a ordonat [colonelului] Ionescu Emilian ca sa îl cheme [pe Groza] la Palat la ora 17:00, însoţit de colonelul Borcescu care era director de cabinet.

Când am ajuns la Palat, aia tocmai ieşisera de la rege. Am dat mâna cu ei. Petre Groza a mers înainte, eu dupa el. În fine, Ionescu Emilian care facea parte din personalul Palatului, zice: "Tu stai aici. Domnul Groza sa treaca în cabinetul de audienţa şi tu aşteapta aici."

El pleaca şi apare din faţa regele Mihai. Mă prezint, deşi mă cunoştea, şi îmi zice: "Ce fel de om este Groza?"

În fine, am dat toate relaţiile, nu prea favorabile, bineînţeles, însa am spus: "Puterea sovietica îi încredinţeaza şi poate sa stapâneasca ordinea în ţara."

A cerut anumite relaţii, pe care le-am dat, regele dându-şi seama ca a da guvernul numai pe mâna lui Petru Groza pierdea orice contact cu poporul.

Ma întreaba: "Dar pe Guţa Tatarăscu - care îl considera ca pe o rezerva a lui - nu l-ar primi?"

Eu care ştiam ca Guţa Tatarăscu facuse deja pact din '43 cu Partidul Comunist, cu Constantinescu-Iaşi, îi spun: "Da, Majestate, el primeşte, este singurul dintre vechii politicieni care este agreat şi accepta sa fie."

A dat mâna. Intră în cabinetul de audienţă. Eu am ramas afara şi nu trec două - trei minute şi Groza iese din cabinet roşu la faţa: "S-a facut!"

"Felicitari, domnule preşedinte!".

"Te rog sa te duci la Guţa Tatarăscu sa îl aduci la mine."

Eu care mai fusesem la Guţa Tatarăscu, statea pe Strada Polonă, ma duc la el şi îi spun: "Domnule preşedinte, ştiţi că vă revine o misiune de a intra în guvernul Petru Groza."

"Ce sa caut eu cu el?"

"Este dorinţa Majestaţii Sale. Sunteţi o garanţie a vechii orânduiri pe lânga Petru Groza. (.) Daca nu vă duceţi dumneavoastră, înseamna ca toata burghezia va fi curăţată la fel cum a fost şi în Sofia."

"Du-ma la Groza."

Şi l-am luat cu maşina şi l-am dus în casa Pociovălişteanu, în Piaţa Hitler îi spuneam noi pe vremuri, acum Piaţa Stalin [azi Piata Charles de Gaulle], şi acolo l-am prezentat lui Petru Groza. Petru Groza nu prea avea legaturi cu vechii politicieni datorita felului lui de a fi (.). El era susţinut cu banca "Decebal" de la Deva, de PCR.

Dupa o oră şi jumătate, două ore, nu îmi mai aduc aminte precis, coboară, tot discutând în contradictoriu.

[Gheorghe Tătărăscu]: "Nu înţeleg. Vrea sa intru şi îmi dă un singur post de ministru, eu cu partidul meu... "

Mă duc la maşină, îl iau pe Tatarăscu şi, în maşina, îi spun: "Domnule, (.) sper că o să va mai dea două secretariate de stat."

"Bine, dacă o sa mi le dea şi pe alea (.) o să vin mâine la jurământ."

Şi aşa s-a format guvernul Petru Groza.

[C 127/ Interviu realizat de Mariana Conovici si Octavian Silivestru, iulie 1994]

ALEXANDRU ŞIPERCO
[Membru P.C.R. din 1939. Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1953 - 1959); membru al Comitetului Olimpic Internaţional. Pe linie politică, a deţinut funcţia de director la Editura P.M.R., devenită ulterior Editura Politică]

Oglindirea lui 6 martie în general e greşită în istoriografia noastră. Ca şi la 23 august cand se pune accentul pe tratative, rege, Palat, Maniu, Bodnăraş, Pătrăşcanu. Aici se vorbeşte despre Vîşinski, pumnul în masă. Ăsta era ultimul argument al lui Vîşinski faţă de rege. Dar regele era dezarmat. Totul era gata ca puterea să fie preluată prin forţă. Vîşinski, ca să spun aşa, a reprezentat ultima picătură.

Nu asta a făcut ca regele să accepte pe Petru Groza. Aici este prima oară cand ruşii au intervenit oarecum direct. Pană atunci [regele] n-a simţit prezenţa ruşilor, deşi la nivelul conducerii categoric s-a colaborat. Şi Ana [Pauker] şi ceilalţi au colaborat cu reprezentanţii Comisiei Aliate de Control care erau de fapt reprezentanţii sovietici, fiindcă restul nu făceau absolut nimic şi nu protestau la nimic. Cand au fost nemţii scoşi de aicea şi trimişi în Uniunea Sovietică, nici englezii, nici americanii - umaniştii - n-au spus nici un cuvant!

[C 80/ Interviu realizat de Virginia Călin şi Emilian Blinda, 29.03.1994]

DAN AMEDEO LĂZĂRESCU

S-a hotărât intrarea în guvern a unui singur membru al celor două partide istorice, Romniceanu [P.N.L.] şi Haţieganu [P.N.Ţ.]. Romniceanu a primit sediu ca ministru de stat în clădirea UGIR-ului, care există şi astăzi în faţa magazinului Eva, cu coloane. Îndată după ce au intrat în guvern, Romniceanu şi Haţieganu au cerut printre altele reapariţia oficioaselor celor două partide - Dreptatea şi Viitorul - libertatea absolută de mişcare în judeţe a celor două partide din opoziţie şi pregătirea în comun a unei legi electorale democratice.

Este interesant de urmărit cum în primăvară guvernul Groza nu făcea absolut nimic decât ceea ce i se transmitea de la Moscova...

Ţin minte că după plecarea Majestăţii Sale [in 1947], când partidele fuseseră desfiinţate, l-am întâlnit pe Henri Soreanu, directorul Adevărului, cu care eram în relaţii foarte bune. Era un om foarte inteligent. L-am întrebat:

"Coane Henri, de fapt cine conduce România?" Şi Soreanu mi-a spus: "Eu credeam că dumneata eşti de acum un om inteligent. Cum poţi să-ţi pui asemenea întrebare?! Cum cine conduce România?! Cine deschide cel dintâi telegrama de la Moscova!"

[C 373/ Interviu realizat de Mariana Conovici, 26.03.1996]

MIA GROZA
[una dintre fiicele lui Petru Groza, cativa ani secretara personala a tatalui sau]

Eu, din frageda copilarie, l-am văzut pe tata ca pe un om foarte puternic şi dinamic, activ şi harnic şi asta-i imaginea care s-a menţinut tot timpul. Niciodată nu l-am văzut stînd să aştepte ceva.

El venea la Bacia, unde stateam noi, vara şi stătea doua zile. Venea încarcat de lectura de-asta politică. Avea locul lui unde se retragea sub nişte copaci acolo. Citea. Pe urmă veneau oamenii la el să-l vadă. Dar după doua-trei zile nu mai avea rabdare, pornea iar în acţiune. Un om de acţiune, asta l-a caracterizat. Adică el n-a fost un contemplativ, a fost un om de acţiune, şi pe undeva, dacă era altfel, atunci poate lăsa mai multe urme de astea scrise din activitatea lui, da'el fiind în veşnică... niciodata n-a avut vreme să... şi nu s-a gîndit că aşa de repede se va sfârşi...

În casa şi în familie era foarte cald [dar] şi foarte sever cu noi, copiii, foarte sever. Aveam puţină teamă noi de el. Era pînă la urma foarte atent... Şi pe mama a preţuit-o foarte mult. Să ştiţi că mama a jucat un rol foarte important în viaţa lui, rol pe care tata l-a recunoscut (.). Mama a fost întotdeauna o persoană foarte echilibrată şi asta a însemnat într-adevar foarte mult. Temperamental opusă lui tata. Tata era aşa mai dinamic, activ pe toate planurile, şi mama se detaşa de toate astea şi a ţinut foarte mult la el. Foarte mult a ţinut la el! Şi aşa i-a urmat toate gândurile şi l-a aprobat în ceea ce a facut.

[C 328/ Interviu realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici, Virginia Calin, 28.11.1995]

ŞTEFAN BÎRLEA
[Secretar al Organizaţiei de Tineret din Institutul Politehnic Bucureşti (1956), preşedintele Uniunii Asociaţiei Studenţilor din România - UASR (1962 - 1966)]

L-am văzut pe Groza de două-trei ori în viaţă la şedinţele ce le ţinea, la solemnităţile de la Prezidiul Marii Adunări Naţionale. El a fost un om de mare calibru şi a avut o contribuţie determinantă la formarea socialismului, deşi el nu a fost membru al Partidului Comunist nici în ilegalitate şi nici, se pare, după aceea. A fost printre puţinii şefi de stat din democraţiile socialiste care nu era membru de partid, lucru care a stârnit o impresie bună în lumea internaţională. Dar a avut mari capabilităţi şi în întâlnirile cu Stalin şi cu Mao Tze Dong prin China a scris o carte interesantă, şi în sinea mea, văzând ce s-a produs în epoca asta, îl consideram un om care şi-a făcut datoria. Şi acum cred că Groza a fost un om alăturat de poporul român şi care a luptat pentru poporul român, în condiţiile vremilor lui. Putea să fie şi altul, dar în orice caz el rămâne din punct de vedere istoric o prezenţă în fruntea ţării.

[C 1536/Interviu realizat de Octavian Silivestru, 05.06.2002]