Abolirea Monarhiei şi exilarea Regelui Mihai făceau parte din planul de sovietizare a României

Contextul internaţional şi deciziile luate fără ca românii să fie consultaţi au sortit eşecului încercările Regelui Mihai I de a opri sovietizarea şi comunizarea României. Puterile democratice ale lumii nu l-au susţinut pe tânărul Rege care, prin actul de la 23 august 1944, grăbise victoria Aliaţilor, scurtase războiul cu şase luni şi salvase vieţile a sute de mii de oameni.

Aranjamentele dintre marile puteri condamnaseră deja România la totalitarismul comunist.

În România, deşi ţară aliată cu Naţiunile Unite, la 6 martie 1945, pentru asigurarea comunizării ţării, trimisul lui I.V. Stalin, Vîşinski, îl impune prim-ministru pe Petru Groza.

A doua zi după instalarea Guvernului Groza, pe 7 martie 1945, conducătorii comunişti şi reprezentanţii Moscovei au semnat un plan ce prevedea comunizarea României în trei ani şi dezvoltarea instituţiilor comuniste în deceniul următor.

Punctele mai importante erau:

desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi ruinarea proprietarilor
desfiinţarea armatei şi crearea uneia noi, din diviziile Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu şi din ofiţerii ce se aflau în URSS
lichidarea băncilor prin atacuri împotriva PNL
desfiinţarea micilor proprietăţi ţărăneşti pentru a-i capta pe ţărani în sistemul colectivist
suprimarea firmelor care făceau afaceri cu Occidentul, în favoarea exportului spre Uniunea Sovietică
suprimarea partidelor istorice, chiar prin răpirea şi uciderea membrilor lor
crearea unei miliţii populare de tipul NKVD
îndreptarea populaţiei rurale spre industrie şi, în fine, abdicarea Regelui şi exilul familiei regale

Guvernul pro-moscovit, prin teroare şi violenţă, sub protecţia trupelor de ocupaţie, a falsificat grosolan alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, a lichidat opoziţia democratică, a semnat un tratat de pace antinaţional (februarie 1947), acceptând pierderile teritoriale determinate de aplicarea Pactului Ribbentrop-Molotov, a abolit Monarhia la 30 decembrie 1947.

Momentele principale premergătoare abdicării sunt: înlocuirea ministrului de externe în noiembrie 1947, când Tătărăscu îşi dă demisia, iar în locul lui este numită Ana Pauker (aceasta înlocuieşte imediat tot personalul diplomatic), altă mişcare fiind înlocuirea generalului Lascăr, la Ministerul Apărării, cu Emil Bodnăraş. Din acel moment partidul avea toate mijloacele să pună în aplicare planul.

În noiembrie 1947 Regele Mihai a fost invitat să ia parte la nunta Principesei Elisabeta, actuala Regină a Angliei. Petru Groza, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri nu a întârziat să aducă avizul guvernului, recomandând acceptarea invitaţiei. Conducerea comunistă, în mod tacit, îl invită să rămână în străinătate.

Regele Mihai, care îl înfruntase în trecut pe Ion Antonescu şi pe dictatorii Germaniei şi Uniunii Sovietice, nu s-a sfiit să revină la Bucureşti, ca să împartă soarta ţării cu restul naţiunii.

Reîntoarcerea Suveranului nu a convenit treimii comuniste - Ana Pauker, Vasile Luca si Gheorghe Gheorghiu-Dej - care a trebuit să ia în grabă măsuri pentru alungarea Regelui.

Marţi, 30 decembrie 1947, primul-ministru, Petru Groza (cu pistolul în buzunar) şi secretarul general al PCR, Gheorghe-Gheorghiu-Dej, îl şantajează pe Rege, că, dacă nu iscăleşte abdicarea în acea noapte, vor fi omorâţi 1.000 de studenţi arestaţi pentru că manifestaseră în favoarea Regelui. În această situaţie gravă, Mihai a spus: "Nu va curge sânge din pricina mea!", şi a semnat abdicarea.

Prezidiul Parlamentului comunist, întrunit în seara zilei de 30 decembrie 1947, proclamă Republica Populară Română.

Comuniştii au înlocuit ilegal Regenţa cu "Prezidiul Republicii Populare". Printre semnatarii "proiectului de lege" cu privire la componenţa prezidiului (din care făceau parte C.I.Parhon, M. Sadoveanu, I. Niculi, Şt. Voitec, Gh. Stere) s-a numărat şi Nicolae Ceauşescu, alături de agenţi ai Moscovei.

În locul monarhiei constituţionale a fost inaugurată dictatura comunistă.

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

Actul de abdicare a Regelui Mihai I

Mă logodisem deja în Elveţia şi, constituţional vorbind, am trimis pe Mareşalul Curţii la guvern ca să ştie şi ei. Şi ei au zis: "Asta nu se poate, costă prea mult să facem căsătorii..." şi nu ştiu ce şi pe dincolo, nu-nu-nu, în speranţa că asta o să mă facă pe mine să zic "atunci nu mă mai întorc!" Şi n-a mers.

[De Crăciun la Sinaia] a fost o mică sărbătoare cum se făcea totdeauna. Ofiţerii şi soldaţii de la Batalionul de Gardă au venit şi-au cântat [colinde] cu Crăciunul.. Pe urmă a venit telefonul de la Negel¹, Mareşalul Curţii, ca să mă cheme aicea înapoi [la Bucureşti]. Spunea Groza că vrea să discute o chestiune de familie. Noi credeam că poate [despre căsătorie]. Şi-am venit [la Bucureşti].

Groza a venit cu Gheorghiu Dej neanunţat, pe la 10:30 - 11:00, aşa ceva, sus aici, [la Palatul Elisabeta]. Şi pe urmă a început toată discuţia asta. Prostii, ce să spun. că timpurile nu mai sunt ca înainte, că monarhia trebuie demolată, chestii de felul ăsta. Şi pe urmă mi-a pus hârtia asta sub nas, să spun aşa. Am citit-o, am încercat să vorbim. Mama mea a înţeles din ce vorbeam eu. Zic: "Cum să fac asta singur?! Nu trebuie întrebat poporul român ce vrea?" Zice: "Nu mai avem timp pentru lucruri de felul ăsta"... (...)

¹. Dumitru Negel, mareşal al Palatului şi şef al Casei Civile şi Militare a Regelui.

[C1846. Interviu realizat de Mariana Conovici, 07.aprilie.2008]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Când ne uităm bine în oglindă, omul şi castanul, omul şi castanul, agenţi pitiţi după pomi!..."

Regele [ a fost invitat] să vină urgent la Bucureşti, să facă un Consiliu de Coroană. Regele a spus: "Nu viu. Dacă vreţi să veniţi, veniţi la Sinaia."

Petru Groza şi cu Gheorghiu Dej n-au vrut să vie, că ştiau că acolo [la Bucureşti] aveau garda în mână.

Ce s-a întâmplat?! În timpul când s-au hotărât să dea lovitura, au dezarmat toate trupele noastre împreună cu Garda Călare care era pe Plevnei, Batalionul de gardă din Calea Victoriei, care făcea de gardă la Palatul Elisabeta, şi i-a lăsat cu arma de gât fără muniţie. Şi lângă ei au pus "TV" - iştii ăştia cu armament cu muniţie şi i-au lăsat dublaţi. Au arestat garda noastră din interiorul Palatului Kiseleff, au pus mâna pe gardă, telefoanele tăiate, tancurile prin Parcul Herăstrău. Era înconjurat castelul de nu se putea face nici o mişcare.

Când am primit ordinul să venim de la Sinaia. cum am apărut la Scânteia am văzut după fiecare castan că se mişca aşa, parcă castanii, că am venit în coloană. Când ne uităm bine în oglindă, omul şi castanul, omul şi castanul, agenţi pitiţi după pomi!

Am venit, regele a tras pe stânga, s-a dus la Palat, şi eu când am vrut să viu la stânga eram cu bagajul lui pe care îl purta întotdeauna. Avea şi el două geamantane şi un câine lup. Eram eu, valetul, şi mai era încă o persoană. Trei persoane şi câinele care era lângă geamantane. Şi când s-o iau, cum veneam, la stânga, imediat a sărit unul după pomi, şi. prin buzunar, cu pistolul: "O iei la dreapta!". Spre Kiseleff. Acolo e ştrandul Kiseleff. "O iei la dreapta!".

Am ajuns acolo. Când ne uităm, în ştrand erau mitraliere aşa, la zece metri, la zece metri, câte doi ostaşi pe foaia de cort, culcaţi pe burtă. Deci era înconjurat complet şi ştrandul şi Parcul Herăstrău. Şi cu tancuri... Ne-au ţinut acolo, ne-a băgat în golul ăla, la ştrand şi au mai venit şi alte maşini şi le-a băgat acolo toate naşinile. Şi am spus: "Dacă cumva abdică, ne dă drumul, n-are ce să ne facă. Dacă nu abdică, ne nenorocesc ăştia! Începe lupta, ne face praf..."

Adevărat, după o oră au spus: "Liber!" Ne-am făcut cruce şi ne-am suit în maşini şi am mers [la Palatul Elisabeta]. Am lăsat geamantanele acolo, am lăsat şi câinele lui de pază .. A doua zi am primit ordin să plecăm la Sinaia.

Cum am dormit în noaptea aia, nici nu mai ştiu cum am dormit, că a doua zi a trebuit să îmbarcăm. Am îmbarcat exact într-o singură maşină geamantanele lui. Vreo opt, zece geamantane. Şi cu regina şi cu ce au avut ei. Şi le-am dus la gară. Alelalte maşini au mers cu şoferii. Am îmbarcat maşinile. În vagon încăpeau patru maşini. Deci trei maşini am băgat: Lincoln Zefir, Buick şi Jeep. M-am dus, mi-am luat la revedere de la dânsul plângând şi. noi am rămas în Sinaia...

[C875. Interviu realizat de Mariana Conovici, 15.12.1998]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Am fost ultimul ofiţer de gardă la Peleş care a mai avut ocazia şi onoarea să prezinte onorul cu garda la plecarea Majestăţilor lor, Regele Mihai şi Regina mamă Elena spre Bucureşti..."

Corpul de Gardă la Peleş

Milos Pavel: [În decembrie 1947], Compania de Gardă îşi efectua serviciul de pază în mod normal, fără a fi primit vreun ordin de prealarmare. Ofiţerii comandanţi de plutoane, chiar, au fost învoiţi prin rotaţie câte cinci zile de Crăciun şi respectiv de Anul Nou. Întorcându-se din învoire un coleg, trebuia să-i predau serviciul de gardă în ziua de 30 decembrie 1947, ora 12 şi să plec eu în învoire.

În dimineaţa zilei de 30 Decembrie 1947, la ora 8:30, am fost ultimul ofiţer de gardă la Peleş care am mai avut ocazia şi onoarea să prezint onorul cu garda la plecarea Majestăţilor lor, Regele Mihai şi Regina mamă Elena spre Bucureşti, aşa cum era protocolul când se pleca de la o reşedinţă din altă localitate.

Pe la ora 12:00 în această zi am predat serviciul de gardă camaradului întors din învoirea de Crăciun şi am început să mă pregătesc de plecare ca să ajung de Anul Nou la părinţii şi fraţii mei într-un sat din judeţul Râmnicul-Sărat. Pentru a încasa solda cuvenită trebuia, însă, să trec pe la cazarma de la Palatul Victoria din Bucureşti unde era casieria batalionului. Astfel, către ora 13:00, am plecat spre Bucureşti cu un camion de ocazie al administraţiei Palatului care transporta personal civil şi materiale între diferite reşedinţe. Vremea era închisă, de iarnă, cu puţină zăpadă, frig pătrunzător şi ceaţă, mai ales în zona montană. În aceste condiţii grele de circulaţie am ajuns pe la ora 16:00 în Bucureşti şi vroiam să intrăm pe la Palatul Victoria prin poarta de serviciu din spatele Palatului.

Pe tot drumul parcurs, nu observasem nici un semn sau manifestare care să ne indice că ceva se produsese în viaţa şi istoria poporului român. La poarta de la intrare, păzită de regulă de un ostaş de la Compania de gardă din Bucureşti şi care cunoştea însemnele tuturor maşinilor Palatului ce purtau simbolul S.R., adică Serviciul Regal, acum ne-au întâmpinat şi oprit două santinele echipate şi înarmate ca soldaţii ruşi, cu singura deosebire că vorbeau româneşte şi că pe braţul stâng al uniformei purtau ecusonul Diviziei de panduri Tudor Vladimirescu.

Aţi fost mirat că vedeţi pe altcineva?

Milos Pavel: Da, sigur...

Şi ce aţi făcut? V-aţi dat jos, v-aţi prezentat?

Milos Pavel: Păi nu. Din moment ce se oprise camionul n-a mai fost chip de plecare nici înapoi, nici înainte. A oprit, ne-a percheziţionat şi de aici ne-a băgat înăuntru, ne-a deschis. Camionul cu care soseam în Bucureşti a fost introdus în cazarmă însoţit de una din santinelele de la poartă. Aici nu se vedea nici urmă de ofiţer sau ostaş de la gardă. Peste tot mişunau pandurii, ofiţeri şi soldaţi înarmaţi care ne-au legitimat şi percheziţionat pe toţi cei aflaţi în camion. Civilii au fost escortaţi spre biroul administraţiei, iar eu, ca ofiţer, spre cazarma Companiei de Gardă. Aici am întâlnit o parte din camarazii mei, ofiţeri din Batalionul de Gardă care fuseseră surprinşi de evenimente în acest loc. Toţi erau dezarmaţi şi sub stare de arest în camerele destinate ofiţerilor, iar ostaşii, de asemenea dezarmaţi, erau ţinuţi sub pază în dormitoare. Peste tot domnea o atmosferă grea, apăsătoare.

Pe la ora 20:00 am fost adunaţi în sala de mese toţi ostaşii şi ofiţerii aflaţi în această cazarmă unde fostul nostru comandant de batalion ne-a comunicat pe un ton sec încheierea misiunii acestui Batalion de Gardă Regală şi trecerea întregului efectiv de ofiţeri şi ostaşi la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale. După el, a vorbit şi un ofiţer din unitatea de panduri ce ocupase Palatul Regal care ne-a avertizat că, deşi sub stare de arest, suntem încă în cadrele armatei şi că orice neexecutare de ordin se pedepseşte aspru.

A doua zi, 31 decembrie 1947, de la ora 10:00, toţi ofiţerii aflaţi în această cazarmă a Palatului am fost conduşi sub stare strictă de supraveghere la Comandamentul Militar al Capitalei, unde general Batcu Alexandru, comandantul, ne-a ameninţat iarăşi şi [ne-a cerut] păstrarea disciplinei până ni se va hotărî soarta. La toţi le era frică de noi, deşi eram dezarmaţi şi căutau să ne ţină cât mai despărţiţi unii de alţii ca să nu ne putem sfătui şi organiza. Cei care proveneam de la companii din alte localităţi - în cazul meu, Sinaia - am fost îndrumaţi să ne prezentăm în cel mai scurt timp acolo.

În loc de revelionul proiectat a fi în familie, am pornit în bejenie cu trenul tot spre Sinaia. Ajuns acolo pe 1 ianuarie 1948, comandantul unităţii de panduri care ocupase şi dezarmase Compania de Gardă de la Sinaia, un locotenent, mi-a permis, cu mare greutate, să intru în camera mea. Am fost ţinut arestat la domiciliu, neştiind ce să mai facă cu mine. Am ieşit [numai] la popotă, mi-a dat o singură masă şi restul în cameră. Aici [la popotă] nu am mai găsit nici un ofiţer, toţi fiind arestaţi şi transportaţi în altă parte.

A doua zi, 2 ianuarie 1948, împreună cu un plutonier major sanitar care servea tot la Sinaia, am fost daţi în paza unui subofiţer de panduri care pleca spre Bucureşti cu unul dintre camioanele ce transportase soldaţii panduri la Peleş, în speranţa că acolo vom găsi pe ofiţerii camarazi de la gardă.

Pe data de 3 ianuarie 1948 am ajuns iar la Bucureşti dar nu mi s-a spus încă unde se află grupul de ofiţeri de la Sinaia şi nici, chiar, de cei din Bucureşti.

Tot în ziua de 3 ianuarie 1948 a apărut în ziarul comunist Scânteia decretul Înaltului Prezidiu al R.P.R., semnat de Constantin Parhon, preşedinte, şi de Emil Bodnăraş, ministrul apărării naţionale, prin care o serie de ofiţeri superiori şi inferiori erau trecuţi în cadrele de rezervă ale armatei cu data de 1 Ianuarie 1948. Toţi aceşti ofiţeri şi generali, printre care m-am numărat şi eu, erau din casa militară a Palatului, adjutanţi regali, Batalionul de Gardă Regală şi Regimentul de Gardă Călare.

Conform secretomaniei comuniste pentru ca poporul să nu ştie adevărul în acest decret de decapitare profesională a acestor ofiţeri, nu s-a precizat unitatea militară în care au activat sau funcţiile pe care le-au îndeplinit aceştia...

[C 657. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 13.11.1997]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Predai inventarele, şi pui pe rege şi pe regina mamă pe tren! Să nu cumva să se întâmple ceva..."

Cu trei zile înainte de Anul Nou, ne-am întors de la Sinaia la Bucureşti. Erau cupluri de tineri în pădure, acolo, şi pe bulevard şi pe aleea dintre Şosea şi Palatul Elisabeta. Şi aceste cupluri de tineri, civili, au aşteptat până am intrat în casă. Peste zece minute a venit Groza şi evenimentele din interiorul Palatului nu le cunosc, fiindcă eu vroiam să mă întorc, ca de obicei, în Calea Victoriei, cu maşina regelui. Dar un cuplu de aceşti tineri care au dezarmat toate santinelele, m-au arestat pe mine şi m-au băgat la beci la Ministerul de Interne. Şi numai după 24 de ore am fost scos din închisoare ca să mă prezint la Bodnăraş. Şi Bodnăraş mi-a dat instrucţiuni precise: "Predai inventarele, şi pui pe rege şi pe regina mamă pe tren! Să nu cumva să se întâmple ceva."

După aceea m-am urcat într-o maşină şi, sub escortă, m-am dus la Sinaia. Am stat o noapte la Sinaia sub ameninţările agenţilor care făceau inventarele şi m-au pisat o zi întreagă ca să le predau un "pat de aur al regelui"! Zic: "Regele n-a avut niciodată un pat de aur...", era un pat de lemn bronzat care aparţinea reginei Maria pentru colecţia ei bizantină.

Deci în această atmosferă de tristeţe, cu castelanul Soare de la Peleş venind să predea steagul monarhiei regelui, aproape că am lacrimi în ochi acuma. ne-am urcat în tren. Perdelele erau trase, n-am avut voie să deschidem ferestrele şi soţia mea povesteşte, doamna de onoare n-a putut să se ducă la closet fiindcă santinela bolşevică a unităţilor Tudor Vladimirescu era cu puşca aşezat pe closet. Deci a trebuit să ajungem la graniţa Austriei ca să ne putem vorbi între noi.

[R 798. Interviu telefonic realizat de Octavian Silivestru, 3.01.1999]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Cu o noapte mai înainte îmi spune o sentinelă: ,,Domnule sergent, se aud ceva mişcări prin pădure, se mai aude şi ţăcănit aşa, ca de metal!" "Prostii..." zic...."

30 decembrie m-a găsit la Şosea, la castelul reginei Elisabeta. La castel era veşnic un pluton de gardă, eu tocmai eram de gardă, trebuia să mă schimbe un coleg de-al meu şi în loc să vie colegul să mă schimbe, a venit. erau doi ofiţeri cu "H.C." şi "T.V."-ul pe umăr şi cu doi sergenţi şi ne-a înlocuit, ei au pus [santinele] duble. Însă cu o noapte mai înainte îmi spune o sentinelă: ,,Domnule sergent, se aud ceva mişcări prin pădure, se aud ceva mişcări, se mai aude şi ţăcănit aşa, ca de metal!" "Prostii..." zic.

A doua zi, cam pe la orele 11:00, faptul o devenit realitate. Ne-o înlocuit Divizia Tudor Vladimirescu şi Horea, Cloşca, erau din ambele unităţi. Ne-au strâns în sala de mese, că noi stăteam în provizorat acolo, într-o baracă - era o baracă făcută de nemţi din timpul războiului - şi ne-o băgat acolo înjurându-ne, făcându-ne în tot felul, parcă am fi fost nişte criminali, nu am fi fost şi noi tot în aceeaşi uniformă, tot sub aceeaşi armată, acelaşi popor... Aici vă spun drept: ca simplu ţăran, am rămas cu un gust amar din partea acelor care i-au educat pe aceşti tineri.

Am stat până noaptea târziu acolo, închişi în camera asta, fără mâncare, fără nimic, în sala de mese a noastră şi aşa, cam pe la miezul nopţii, ne-am revoltat. Ne era şi frig şi ne-am revoltat. În cele din urmă ne-au eliberat un dormitor de-al nostru. A doua zi dimineaţa ne-o încolonat şi ne-o dus la Batalion [de Gardă] în Calea Victoriei. Am dat efectele de ceremonie. Aveam 96 de obiecte asupra noastră. Aveam pantofi de lac, bot de raţă, aveam pâslari, aveam cizme, aveam bocanci. Toate astea le purtam cu noi şi ceremonii. ceremonii albe, ceremonii albastre, kaki, kaki de instrucţie, fel de fel. Era unitate specială. Acolo am dat în primire coifurile. Erau foarte frumoase coifurile acelea. Erau de coadă de cal alb. Erau foarte frumoase! Ştii ce făceau cu coifurile ?! Şi ofiţeri, erau ofiţeri din ăştia făcuţi din soldat, făcuţi de Ana Pauker în Rusia... Şi le da cu piciorul şi jucau fotbal pe platoul din interiorul cazărmii de la noi. Păi asta-i civilizaţie?! Asta se poate numi educaţie de ofiţer !?...

Şi ne-o luat şi ne-o încolonat şi ne-o dus în lagăr la Ghencea. Au format un lagăr din cazărmile noastre, au scos cazarmementul afară, au băgat paie şi ne-au pus pe mozaicul gol. Aici au adunat pe cei din Bucureşti, i-o adus pe cei de la Săvârşin şi de la Sinaia şi efectivul batalionului număra peste 1000 de oameni. O adus şi Regimentul de Gardă Călare care număra peste 500. Regimentul de Gardă Călare era un regiment de paradă, ei făceau gardă la Cotroceni, la Palatul regelui Carol I de la Cotroceni. Ne-o băgat acolo şi ne-o ţinut acolo până în luna lui martie...

[C 833 - 834. Interviu realizat de Mariana Conovici, 08.09.1998]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Cu Majestatea Sa Regele Mihai nu ne-am întâlnit. După ce a venit trenul [la Linz] şi s-a oprit, noi am bătut la uşa vagonului. La fereastră a venit aghiotantul regal..."

Richard Gabrowski: De abdicarea regelui Mihai am aflat din presă, radio, ziare. îmi aduc aminte că la radio chiar în noaptea de revelion...

De la ce post de radio aţi aflat?

Richard Gabrowski: Nu era decât un singur post de radio, austriac. Îi spunea "Rot - Weiss - Rot". Erau culorile naţionale ale drapelului austriac.

Cum aţi aflat că regele va trece prin Austria?

Richard Gabrowski: Cred că vestea a venit prin Viena unde se găsea un birou al Crucii Roşii Române, unde era doamna Văitoianu, fiica generalului Văitoianu, faimos general român din primul război mondial. De la ea am aflat că va trece prin Linz, în drum spre Elveţia. Noi eram în lagăr [în Linz]. Stăteam în barăci şi ne vedeam, dacă nu zilnic, cel puţin de două ori pe săptămână, uneori de trei ori pe săptămână. Am luat legătură cu câţiva din foştii ofiţeri şi i-am întrebat dacă vor să facem ceva, şi am decis să cumpărăm nişte flori, să facem un buchet de flori frumos şi să mergem să fim acolo [în gară] când trece trenul.

Cine v-a anunţat când va trece trenul?

Richard Gabrowski: Cunoşteam nişte funcţionari de la căile ferate cu care eram în legătură de prietenie. Ei s-au interesat, şi de la gară, de la secţia de mişcare i-a anunţat că trenul va fi aşteptat pe la ora 1 sau 2 noaptea. Nu mai ţin minte ziua, dar ştiu că era între 1 şi 2 noaptea. Ne-am dus la gară .

Cam câţi români au fost la gară?

Richard Gabrowski: Cred că era vreo 12 sau 15. Îmi aduc aminte că printre ei erau doi foşti prieteni, unul a plecat în Canada, celălalt a plecat în America de Sud, la Santiago de Chile.

Cu Majestatea Sa Regele Mihai nu ne-am întâlnit. După ce a venit trenul şi s-a oprit, noi am bătut la uşa vagonului. La fereastră a venit aghiotantul regal, domnul general Petre Lazăr. I-am spus că suntem un grup de români care suntem acolo în lagăr şi am auzit vestea tristă şi am vrut să-l primim în libertate pentru că Linz era primul oraş în zona americană, pe când Viena era împărţită în patru zone şi erau prezenţi şi sovieticii.

[Generalul Lazăr] ne-a spus că Majestatea Sa doarme, că nu-l deranjează. Noi am cântat - de când a intrat trenul - noi am cântat "Trăiască Regele". I-am spus [generalului Lazăr] că vrem să-i dăm un buchet de flori şi să-i transmită Suveranului salutările noastre şi urări de bine pentru viitor. A luat buchetul. În câteva minute totul s-a terminat şi trenul a plecat.

[R 790. Interviu telefonic realizat de Octavian Silivestru, 11.12.1998]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România

"...Regele a venit la Londra fiindcă atât Elveţia cât şi Franţa au refuzat să-i permită să facă declaraţii în legătură cu abdicarea sa..."

Liviu Cristea: Regele a venit la Londra şi, fiindcă atât Elveţia cât şi Franţa au refuzat să-i permită să facă declaraţii în legătură cu abdicarea sa, a venit la Londra unde, probabil prin influenţa Curţii Regale şi a unor membri ai Camerei Lorzilor s-a hotărât să i se acorde acest drept, dar nu s-a făcut din faţa microfonului direct, ci a fost o declaraţie la Hotel Claridge¹ şi după ce a citit-o acolo² cu foarte multă rezervă şi foarte multă demnitate, [au fost] tot felul de întrebări din partea ziariştilor, şi el a spus: "Situaţia este destul de clară, destul de bine cunoscută. Ce n-aţi ştiut sunt fazele în urma cărora s-a ajuns la abdicare." Şi atunci a citit declaraţia aceasta:

"La ora actuală nu mai este necesar să se insiste asupra împrejurărilor şi cauzelor anumitor evenimente politice. Motivele profundelor schimbări politice impuse micilor state din estul Europei sunt cunoscute de toate lumea. În ce priveşte România, folosesc prima posibilitate ca să confirm eu însumi faptele.

În dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, domnii Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, membri ai guvernului, mi-au prezentat textul actului de abdicare, somându-mă să-l semnez imediat. Ambii au venit la Palatul Regal după ce acesta fusese înconjurat de detaşamente armate şi au afirmat că mă fac răspunzător de vărsarea de sânge care va urma măsurilor ordonate de ei în cazul în care nu voi semna în timpul dat. Acest act mi-a fost impus prin forţă de un guvern instalat la cârmă şi menţinut de o putere străină şi nereprezentând voinţa poporului român. Acest guvern a violat angajamentele internaţionale care îl obligau să respecte libertăţile politice ale poporului român, falsificând alegerile şi anihilând pe conducătorii politici democraţi care aveau încrederea ţării.

Astfel, îndepărtarea Monarhiei constituie un nou act de forţă în politica de aservire a României. În aceste condiţiuni nu mă consider legat în nici un fel de actul de care mi-a fost impus.

Plin de încredere în viitorul nostru, rămân cu acelaşi devotament şi putere de muncă în slujba poporului român de care mi-am legat soarta."

Ce s-a întâmplat după ce a citit declaraţia?

Liviu Cristea: După ce a citit declaraţia, Regele Mihai n-a mai vrut să mai acorde alte interviuri, nimica. Şi ne-a transmis nouă [celor de la B.B.C.] această declaraţie a lui, în exemplarul, cum să spun, original, ni l-a transmis nouă ca să-l citim la microfon. Şi aşa a ajuns în mâna mea atunci.

Am înţeles că dumneavoastră l-aţi însoţit până la gară...

Liviu Cristea: Fiindcă el pleca de la gara Waterloo, plecau mai mulţi cunoscuţi români. Eu însumi şi alţi membri ai secţiei, printre care şi doamna [Sanda] Stătescu au fost cu noi la gară şi puţinii români, erau o mână de oameni, l-am ovaţionat când a apărut la fereastra vagonului şi i-am urat drum bun, fiindcă ne spusese că urmează să plece în Statele Unite să facă o declaraţie asemănătoare şi acolo.

Şi după aceea v-aţi dus la B.B.C. şi aţi citit declaraţia regelui pe post?

Liviu Cristea: Da! Da, într-adevăr. Am citit-o atunci pe post şi a fost repetată de mai multe ori.

¹. Hotel situat în cartierul londonez Mayfair.
². 4 martie 1948

[R 780. Interviul a fost realizat de Octavian Silivestru, 25.09.1998]

Material realizat cu sprijinul Centrului de Documentare "Dimitrie Gusti" al Radio România